Egalitatea de gen şi atribuirea de roluri sunt chestiuni care implică atât femeile cât şi bărbaţii. Feminismul pleacă de la premisa că doar femeile sunt afectate de atribuirea de roluri şi de inegalitatea de forţe. Dar cine se întreabă cum îi afectează pe bărbaţi atribuirea de roluri? Astfel, ca bărbat şi fără să fiu sexist, vreau să protestez împotriva atenţiei scăzute acordate studiilor masculine în cadrul programelor de studiu care, paradoxal, propun doar studierea feminismului.
La nivel social aceasta este o problemă recurentă, de vreme ce violenţa îi afectează mai des pe bărbaţi decât pe femei. Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că suporterii a două echipe de fotbal se întâlnesc după un meci. Cât la sută din cei care se vor lua la bătaie sunt femei? Cum reacţionăm în momentul în care, în acest context, o femeie este lovită alături de alţi 10 bărbaţi? Principiul susţinut este că femeile nu trebuie lovite nici măcar cu o floare, în schimb bărbaţii ( chiar mai puţin puternici) pot fi loviţi nu doar cu ghiveciul ci şi cu întreg arsenalul de grădinărit. Discursul actual tinde spre feminizarea mediului şi face abstracţie de modul în care bărbaţii sunt afectaţi de modul în care se structurează puterea, felul în care se exercită şi inclusiv de patriarhat. De asemenea, violenţa în şcoli sau violenţa stradală sunt chestiuni care îi afectează pe bărbaţi mai mult decât pe femei. Ceea ce spun eu nu infirmă importanţa feminismului şi a studiilor feministe ci este un semnal de alarmă cu privire la faptul că pierdem din vedere chestiuni esenţiale în ceea ce priveşte raporturile şi rolurile de gen.
Aşadar rolurile de gen şi patriarhatul nu afectează doar femeile, îi afectează, cel puţin în aceeaşi măsură şi pe bărbaţi. Într-adevăr, discursul înclină spre atribuirea rolului de gospodină şi mamă femeii. Dar asta implică şi atribuirea bărbaţilor rolurile de tată, cap de familie, responsabil de bunăstarea tuturor, „cel care aduce bani în casă”, cel care protejează, cel care e instalator, electrician, zugrav, tâmplar, frizer, mecanic în acelaşi timp în care trebuie să fie romantic. Cred că toţi bărbaţii ajung în postura în care se întreabă de ce se dezvoltă o astfel de imagine şi de ce se menţine şi susţine un astfel de discurs. Realitatea este că există o mulţime de bărbaţi care contravin tiparului de mascul alfa care, în anumite situaţii, se simt dezavantajaţi şi, implicit, excluşi de la posibilitatea de a se numi bărbaţi. De ce bărbaţii trebuie să plângă doar câteodată şi de ce trebuie să îşi asume roluri care, de multe ori, depăşesc condiţia fizică pe care o au? Nici eu nu ştiu să răspund pentru că la o facultate care se consideră , la nivel principial, plurală nu învăţ despre cum eu , ca bărbat, sunt afectat de tiparul existent.
Egalitatea de gen şi atribuirea de roluri sunt chestiuni care implică atât femeile cât şi bărbaţii. Feminismul pleacă de la premisa că doar femeile sunt afectate de atribuirea de roluri şi de inegalitatea de forţe. Dar cine se întreabă cum îi afectează pe bărbaţi atribuirea de roluri? Astfel, ca bărbat şi fără să fiu sexist, vreau să protestez împotriva atenţiei scăzute acordate studiilor masculine în cadrul programelor de studiu care, paradoxal, propun doar studierea feminismului.
La nivel social aceasta este o problemă recurentă, de vreme ce violenţa îi afectează mai des pe bărbaţi decât pe femei. Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că suporterii a două echipe de fotbal se întâlnesc după un meci. Cât la sută din cei care se vor lua la bătaie sunt femei? Cum reacţionăm în momentul în care, în acest context, o femeie este lovită alături de alţi 10 bărbaţi? Principiul susţinut este că femeile nu trebuie lovite nici măcar cu o floare, în schimb bărbaţii ( chiar mai puţin puternici) pot fi loviţi nu doar cu ghiveciul ci şi cu întreg arsenalul de grădinărit. Discursul actual tinde spre feminizarea mediului şi face abstracţie de modul în care bărbaţii sunt afectaţi de modul în care se structurează puterea, felul în care se exercită şi inclusiv de patriarhat. De asemenea, violenţa în şcoli sau violenţa stradală sunt chestiuni care îi afectează pe bărbaţi mai mult decât pe femei. Ceea ce spun eu nu infirmă importanţa feminismului şi a studiilor feministe ci este un semnal de alarmă cu privire la faptul că pierdem din vedere chestiuni esenţiale în ceea ce priveşte raporturile şi rolurile de gen.
Aşadar rolurile de gen şi patriarhatul nu afectează doar femeile, îi afectează, cel puţin în aceeaşi măsură şi pe bărbaţi. Într-adevăr, discursul înclină spre atribuirea rolului de gospodină şi mamă femeii. Dar asta implică şi atribuirea bărbaţilor rolurile de tată, cap de familie, responsabil de bunăstarea tuturor, „cel care aduce bani în casă”, cel care protejează, cel care e instalator, electrician, zugrav, tâmplar, frizer, mecanic în acelaşi timp în care trebuie să fie romantic. Cred că toţi bărbaţii ajung în postura în care se întreabă de ce se dezvoltă o astfel de imagine şi de ce se menţine şi susţine un astfel de discurs. Realitatea este că există o mulţime de bărbaţi care contravin tiparului de mascul alfa care, în anumite situaţii, se simt dezavantajaţi şi, implicit, excluşi de la posibilitatea de a se numi bărbaţi. De ce bărbaţii trebuie să plângă doar câteodată şi de ce trebuie să îşi asume roluri care, de multe ori, depăşesc condiţia fizică pe care o au? Nici eu nu ştiu să răspund pentru că la o facultate care se consideră , la nivel principial, plurală nu învăţ despre cum eu , ca bărbat, sunt afectat de tiparul existent.
libertar2015 